Stau in camera din resedinta universitara si vad pe geam cum proiectorul din varful Turnului Eiffel vegheaza asupra intregului Paris, ca un ochi ascutit si sclipitor, ce saluta cu luminile lui jucause oamenii si casele lor.
De cand sunt aici, ma gandesc din ce in ce mai mult la copilaria mea, la oamenii dragi din viata mea, care s-au perindat prin viata mea si unii care au ramas in viata mea zi de zi.
Sunt multe de invatat, maturizari launtrice, meditatii, ma reconstruiesc usor, usor.
Aici, lumea se reinventeaza, persoane care au avut in familie ca port esarfa purtata pe cap, au adoptat din nou stilul lor, chiar daca dupa cum spunea cineva in mijlocul unui curs de sociologie a spatiului public, mama ei nu a purtat niciodata. Lumea isi cauta originile, se cunosc si se arata in adevarata lor valoare si pura identitate.
Privesc afisele de pe peretii universitatii si caut idei. Imi plac bibliotecile de aici, in care pot intra persoanele cu dizabilitati, persoane nevazatoare insotite de cainii lor, persoane in scaune cu rotile care intra pe usile universitatii ca si cand ar intra pe picioarele lor, fara a avea nevoie de ajutorul cuiva ca sa deschida usa sau sa urce de la un nivel la un altul.
Imbracaminte care mai de care mai ciudata, imbinari de haine cum nici nu te-ai astepta, coafuri bizare, machiaj ciudat pe fata.
Minti sclipitoare, raspunsuri si intrebari pertinente, joc al ideilor pure si originale.
Insa, e si multa instrainare, multi asculta muzica tare sau la casti, danseaza in statii asa singuri, fluiera sau canta ca doar nimeni nu-i cunoaste.
Studentii stau pe jos, lipiti de pereti si citesc cursuri, de unde atatea scaune si banci, pentru atatia studenti din toate colturile lumii? Credeam ca doar in fimele din State, cu pusti din banda, voi vedea asa tineri stand pe jos, pe coridoare. Ce nu-mi place sunt chistoacele de tigari aruncate in curtea universitatii, desi evident cosurile exista 
Probabil, graba de a ajunge la cursuri.
De ce instrainare? Este. Nu pot sa uit chipul unei femei monstruoase, in varsta, imbracata in rosu, zi de cancer si in picioare papuci, pe cap caciula. Pictata pe fata cu creionul dermatograf si pe maini, mancand pofticios dintr-o para si tinand de lant un catelus, imbracat si el, ca e foarte frig, dar, fara incaltaminte
Noapte buna, Romania, noapte buna, Paris!
