Intreb pe cineva si mi se spune ca se sarbatoreste Ziua Armistitiului, ziua veteranilor.
Ma intorc acasa, zisesem sa adorm la loc, pacat ca nu mi-am dat seama, dupa linistea din metrou, ca e ceva la mijloc, dar, de-abia trecuse vacanta de la Toussaint, de pomenire a mortilor. Mi-a parut rau pentru prima data in viata mea, ca nu se fac cursurile, niciodata nu am mers asa la cursuri si chiar la toate. 
Studentii sunt foarte uniti in Paris si de fiecare data spontani. Era pauza si vine un student din amfiteatru in fata tuturor si zice ca vrea sa ii daruiasca un cantec unui coleg pentru aniversarea sa si peste cateva momente am inceput sa cantam toti si colegi si profesori. Aici, lucrurile se misca, studentii fac greva cand nu le convine cate ceva, sunt foarte caracteriali, aduna semnaturi pentru a lua atitudine, cand vad ca nu pot sa impace stagiul cu munca si obtin tot ce vor. Isi impun punctele de vedere, spun cand nu sunt de acord cu ipoteza emisa de profesor, fara sa fie mustruluiti ca au curajul de a spune ce gandesc.
Sunt si foarte gentili, te ajuta cand nu intelegi, nu sunt deloc egoisti. In capitala, gasesc mai multi straini. Suntem un amalgam de natii, cu stiluri vestimentare, accente diferite, dar, impartasim aceleasi idealuri, idealuri de a cunoaste si de a invata.
Moda diversificata, coafuri variate, acelasi zambet prietenos. Cursurile sunt foarte interactive. Cursurile cu studentii straini ca si tine, sunt mult mai apropiate, doar ca atunci cand se strang mai multi de aceeasi natie, devine mai dificil in intelegere si nu sunt alti romani la modulul de comunicare.
E o magie a locului, care te face sa te indragostesti de Paris. Daca ajungi in Cite Universitaire, de cum ai pasit in curtea interioara, te cuprinde o pasiune, vezi casele de studenti, copacii, frunzele, verdeata, constructiile specifice fiecarei tari. Te plimbi pe trotuarele, pe care au cazut niste frunze din copacii asezati uniform si batrani, care ascund atatea saruturi si imbratisari, atatea zambete sau atatea lacrimi, vise si regrete. Numai ei stiu adevarul, ei si bancile de fier.
Privesc din turn Sacre-Coeur si din Sacre-Coeur turnul, ma plimb si nu realizez ca sunt aici, ca ma obisnuiesc cu viata lor, ca traiesc pentru cateva luni ca ei. Imi contemplez vise privind niste pasari cum se joaca intr-o cascada din Padurea Boulogne, vizualizez Notre Dame-ul si jocul Senei, descifrez misterele Frantei, Egiptului si Romei, pentru cateva momente in Louvre, ma minunez cum arata Pantheonul inainte sa fie impanzit de toate constructiile de astazi, simt ruinele Chateau-lui Vincennes, fac poze prin Gradinile de la Versailles si stropi de apa de la fantana arteziana, ma fac sa ma gandesc la copilaria mea, la visele mele. Ma pierd prin Jardin des Plantes, vad prin sticla ramasitele dinozaurilor si ma imbat de mirosul si aroma Parcului de Flori, flori exotice si joc cristalin de cascada. Multi oameni stau pe iarba, se infrupta si isi reiau energia din natura. Intr-o poienita, niste copii incearca sa descifreze si sa ghiceasca din versurile unor educatoare despre ce animale se discuta si adultii curiosi, se amesteca si ei printre copii si privesc spectacolul.
Visez si simt ca as dori sa nu ma trezesc din vis. Mi-e dor de oamenii dragi, ii doresc sa fie langa mine, lumea vede asta si incearca sa ma ajute, zambesc, ma ajuta si nici nu ma cunosc. Iau totul de la inceput, nu am nimic, nu cunosc pe nimeni. Plang, rad si e cineva intotdeauna sa-mi raspunda, fie ca e din Franta, Germania, Ungaria, Italia sau Spania.
Ma pierd printre atatea tarabe, asezate langa romantica Sena, cautand suveniruri pentru toti cei apropiati. Imi ascund chipul intr-o palarie si o esarfa rosie, de frigul prea timpuriu. Primesc un portret gratis, gratie rosului din palarie, ce ataca rapid ochii pictorului.
Merg prin magazine impunatoare, prin Forum des Halles, vad oameni si copii pierduti o zi intreaga prin Decathlon, testand jocuri, sporturi, in cautare de hobby-uri.
Imi place parcul Montsouris de langa complexul Cite Universitaire, unde locuiesc. Aud niste voci de la radio, de sub difuzoarele de sub banci, stimuli ce te relaxeaza si care reusesc sa incante si cele mai sensibile coarde, privesc impunatorul Arc de Triumf din Paris si ma gandesc la cum visam din tara, de la Arcul din Bucuresti, la cum o sa fie sederea mea aici, ma rog In Saint-Sulpice, aprind o lumanare si simt ca se infiripa o religie universala.
